Expediție #3: Rodnei – zăpadă, soare și prieteni (25-27 martie 2016)

De departe cea mai grea parte a unei călătorii e să te întorci acasă și să încerci să pui pe foaie câteva cuvinte despre întreaga experiență. Cum ai putea să descrii trei zile super amuzante, cu priveliști maramureșene de neuitat, cu puțină istorie și multă multă prietenie !? O să încerc să fac acest lucru în rândurile de mai jos.

Totul a început, ca de obicei, vineri dimineață pe la 6 jumătate în fața Corpului A ‘la Cuza’. Acolo mare adunare de oameni cu rucsacuri, bagaje și clasica cafea în mână! Toți eram pregătiți pentru trei zile de aventură montană în Rodnei. Drumul până în Borșa n-a fost niciodată mai scurt, glumele și discuțiile au curs ca de la sine iar popasurile au făcut deliciul fotografilor.

Odată ajunși în Borșa ne-am îndreptat spre telescaun pentru a ajunge la Cascada Cailor. Aceasta este una din cele mai frumoase cascade din România și la cei 100 m e și una din cele mai înalte. Legenda din spatele numelui este una nu tocmai frumoasă, se zice că o herghelie de cai a fost atacată de un urs la buza cascadei … continuarea o ghiciți voi. Din păcate cascada era în mare parte înghețată, însă chiar și așa traseul până la ea a fost foarte pitoresc și ne-a introdus în atmosfera montană.

Ce poate urma după ceva agitație pe munte ? Cazare, ‘aclimatizare’, muzică, jocuri, biliard, tenis de masă și un grătar bine-meritat. Și de ce nu, un Skrillex ? 😀

Ziua de sâmbătă a început devreme căci în față ne aștepta un traseu dificil, cu o urcare susținută, zăpadă și zone cu gheață. Acesta și-a meritat renumele, câțiva dintre noi renunțând pe parcurs, alții urcând doar o parte iar cei mai antrenați au ajuns chiar la Cabana Meteo și puțin mai departe. Vremea a fost destul de aspră, cu viscol și zăpadă din belșug, în plus nivelul de atenție trebuia să fie la maxim deoarece sub picioare era o combinație de zăpadă și gheață.

Ne-am propus să ne întoarcem și la vară pentru a asimila altfel peisajele și pentru a admira Lacul Iezer așa cum merită. Insă pentru noi traseul nu a reprezentat doar atingerea unei anumite înălțimi, refugiile și micuțele cabane de pe traseu ne-au atras la fel de mult, copacii și urmele lăsate de animale la fel de interesante iar persoanele cu care am urcat mult mai importante. La întoarcere am avut parte și de o surpriză, o oală uriașă de ciorbă de pui – marca don. șofer, Maria, Andreea și Bogdan ! Seara s-a încheiat cu Activity, cântece la chitară, muzică și multă distracție.

Deja am ajuns la a treia zi a excursiei 😦 Duminică ne-am trezit cu la fel de mult chef, ne aștepta o frântură de istorie. Mocănița de la Vișeul de Sus (denumită și Mocănița de pe Valea Vaserului) este ultima linie feroviară forestieră din România, construcția ei a început în 1932 și a fost readusă la viață în ultimii ani datorită donațiile externe și turismului.

Călătoria a fost interesantă datorită informațiilor, peisajelor … și probabil și păhărelul de horincă locală a ajutat. După 4 ore dus-întors plus o oră popas la Paltin (timp în care am vizitat și un ‘spital’ folosit în al doilea Război Mondial săpat în stâncă) ne-am întors în Vișeul de Sus de unde a început drumul de întoarcere spre Iași. Insă excursia nu s-a terminat, ohhh nu, nici pe aproape; au urmat ore de cântece, câteva reprize de somn și ceva urări de HAI ROMÂNIA (moneda de șantaj a șoferului!).

Excursia s-a terminat cu multe zâmbete, amintiri frumoase, glume bune și mai mult ca sigur prietenii de durată. In încheierea articolului am aceeași problemă ca la început, cuvintele nu pot exprima recunoștința noastră față de cei ce au ales să-și petreacă trei zile alături de walKarpatica și au ajutat astfel la dezvoltarea unei idei. Multumim.